Ningea azi in Cluj, de vedeai doar 10 metrii, si se topea instantaneu. Sa facut o mocirla, de te intrebai, de ce dai zapada in oras, Doamne? (este un fenomen bizar in Budapesta, in general ploua noaptea). Si zapada te gasea din toate directiile. Oamenii iarasi umblau incovoiati, (cand voi fi batrinica si voi umbla cu un baston, facut de mine - nimic nu e mai relacsant decat sa-ti faci propria bota, trebuie doar sa fii prieten cu Domnisorul Ascutit - voi trage cate-o ponoasa, asa din greseala, si ma prefac ca am alunecat, asa, mai umbati si drepti, umililor, oricum cred ca voi prefera sa fiu senila) si se insirau ca gastele pe caraile negre care se intersectau, formate pe trotuarul inzapezit cu 10 cm., preferau sa mearga in noroiul de 5 cm, decat in zapada. Au facut-o pentru cizmele de 600Ron, dar au uitat sa le intrebe ce prefera ele. Dar i-am iertat, cand am zarit o eleganta in masa de umani, care incercau sa nu calce in gauriile pline de noroi, pentru a ma calca pe mine, dar nu s-au gandit ca si pe bordura se poate merge dupa o ecsersare de cateva zile a pasitului distins cu o carte pe cap urmand o linie trasa cu creta pe parchet, sa poti spune soacrei :`am facut cum m-ati sfatuit`, sa se bucure si ea ca a fost bagata in seama. Elganta, spre 40 se misca gratios incercand sa mascheze miscarile involuntare de alunecare si rujul portocaliu tipator ii vibra pe buze fiind in perfecta armonie cu vulpea polara pe care o balansa pe cap.
Deobicei nu sunt atenta unde calc, mai egzact nu ma uit tot timpul la varful incaltamintei, ca mai scuipa adeptii tutunului, si o prietena, care nu fumeaza, dar si la stop, trage geamul jos, si se elibereaza, ea spune ca e o chestie psihologica, si doctorul asa ia spus, si eu asa i-am spus, m-am mai gandit ca probabil e allergica la cei 3 caini(maari), si cele 4 pisici cu care sta intr-un apartament de 2 camere, si cu bunica, care fumeaza 2 pachete pe zii cu geamul inchis, sa nu intre microbii si smogul Clujului si sa nu fluctueze prea vizibil norul de par care te trimite cu gandul la bancuriile de pesti coplesitoare, dar am preferat sa tac.
Atenta sunt doar la Budapesta, unde anual, 400 t de rahat de caine se batuceste in porii asfaltului, pana si iubitorii de caine admit ca nu mai egzista noroi pe strazi, e inlocuit cu ecscrementele dizolvate, n-are cum sa fie altfel, daca te gandesti bine. Si daca nu ai grija unde calci, dupa un timp observi (daca ai noroc, iti dai seama inainte sa intrii in casa, si mergi pana la balcon sa arunci inapoi cheiile la copii, care mai vor sa ramana afara), ca tragi dupa tine constant un glob de aer, care nicicum nu vrea sa iasa din aura ta personala, si te-ntrebi...ce ma deranjeaza, si te trazneste intr-o fractiune de secunda...si zici: `da Doamne sa nu`...si da...si ai carat-o peste tot. Si ti se formeaza un al optalea simt, un ghidaj ecscelent pentru a le evita, dar pe copii nu-i poti invata, ei sunt prea normali sa se poata adapta. Asa ca introduci in rutina de toate zilele, si faci de servici, cand pe unul cand pe altul la cercetarea nedoritilor pe talpi.
Si m-am bucurat ca nu se simt atat de singuri clujenii.
Am luat-o pe fiica-mea de la scoala, si am asteptat pana a terminat de facut un om de zapada, care a devenit o doamna, apoi o batrinica, multumita fanului (care nu stiu ce cauta in curtea scolii) folosit pentru a decora-o cu riduri si par zburlit intoate directiile, si fetele astea si fularul carpit cu franjuri de culoarea grii si maro, gen grundge l-au asortat perfect, a fost cel mai bun design pe care-l vazusem pe o Doamna de Zapada.
Apoi nu am rezistat, sa nu o las sa sara pe trotuar, cu asa deliciu savuram imaginea doamnelor care se fereau din calea ei, i-am spus doar sa aleaga portiuni, unde zapada nu are mai mult de 20% noroi. Si sa vezi miracol, de data asta m-a ascultat. Intre timp ne bulgaream, mai degraba imprastiam zapada de pe garduri, nasol a fost doar ca ea mergea in fata, si imi umplea gatul cu zapada.
Dupa 10 minute s-a alaturat si fratiorul, si faceam ingeri in curtea gradinitei, bulgari uriasi, care se tot spargeau, pana la urma i-am spulberat cu piciorul.
Cand am iesit, l-am zarit pe Ion, ningea tare, si cadea zapada in bulgari de pe copaci....era irreal, si Ion avea o umbrela gri in mana stanga si in dreapta, sacosa lui alba de toate zilele, putin murdara la fund. Defapt nu-i cunosc numele, eu l-am numit Ion, asociez numele-poate consoana si vocalele, nu imi dau seama- cu simplitate, frumusete , durere,.... ce chestie. De un an trecem pe strada Ion Creanga, si la colt sta intotdeauna Ion. Mult timp nu il observasem, apoi am crezut ca e unul dintre pierdutii strazii, care nu are caine. Era intotdeauna curat, lucid si tot nu imi dadusem seama pana in ziua in care aproare ne-am ciocnit , si ne-am privit in ochi, ii are albastrii, limpesi, cu o durere constientizata, si fata ii este atat de simpla cu trasaturi frumoase...... intr-o fractiune de secunda mi-am dat seama de ce sta Ion intotdeauna in acelasi loc, fie ca ploua, fie ca e ger si se uita la un anumit geam din institutul oncologic...cand nu se uita pierdut...cum o face in poza.
Ma sfasia pentru un scurt timp, dupa ce mi-am dat seama, dar azi, ma bucur cand il vad si ma gandesc `bine ca mai ai pentru cine sta.`
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu